Importanţa rugăciunii în viaţa bisericii

Rugăciunea este respiraţia sufletului!

La sfârşitul pildei judecătorului nedrept, Hristos zice: "Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?" (Luca 18:7). În lucrarea Evangheliei, în general, şi în biserică, în special, Dmnezeu caută oameni care să stea la dispoziţia Lui (Ezechiel 22:30). Mijlocirea este cea mai importantă lucrare pe care o putem face. Un bun credincios nu vine fără grijă în Sion. Vai de cel ce vine la biserica din care face parte ca la spectacol, adică fără să muncească, fără să simtă că şi el depinde de lucrarea Evangheliei! Muncitorii trudesc fizic şi intelectual. Inginerii, funcţionarii, oamenii de ştiinţă, cultură şi artă muncesc intelectual. Cei ce cântă în cor, fraţii din comitet etc. muncesc intelectual. Cei ce ajută la construirea sau repararea bisericii, muncesc fizic. Dacă biserica ar fi o instituţie omenească cu caracter intelectual sau fizic, toate aceste munci ar constitui o contribuţie esenţială la dezvoltarea ei. Dar noi nu trebuie să nu uităm că Biserica este un organism viu, spiritual, omenesc şi dumnezeiesc fiindcă în componenţa ei nu intră doar omenescul nostru, dar şi Dumnezeu, Isus Hristos care şi-a dat viaţa să răscumpere Biserica şi s-o înfăţişeze înaintea Tatălui curată, sfântă,fără pată, fără zbârcitură (Efeseni 5:27). Este bine să ştim că nici un om în care nu locuieşte Duhul Lui Dumnezeu, nu face parte din Biserica vie, spirituală, chiar dacă este scris în registru, şi chiar dacă face anumite slujbe în Biserică. Deci cum menţionam mai sus, "Omul fără rugăciune este mort". Nu trebuie să uităm nici o clipă că Biserica este singura instituţie omenească, dar şi dumnezeiască, în acelaşi timp. Pentru acelaşi motiv, e singura instituţie în care nu este suficient să se muncească manual, intelectual sau cultural. Sunt bune şi necesare, dar aceste lucrări sunt partea omenească a Bisericii. în Biserică trebuie să se muncească neaparat şi spiritual, dumnezeieşte. Care este munca spirituală? Această muncă este viaţa trăită în fiecare zi pentru Dumnezeu şi lucrarea Evangheliei, viaţa zilnică intensă de rugăciune cu credinţă. Un Creştin trebuie să fie foarte curat ca să devină un canal de binecuvântări pentru biserică şi pentru cei din jurul său. Noi trebuie să ştim că lucrarea Evangheliei depinde de fiecare din noi. Putem contribui cu viaţa noastră curată la propăşirea ei, rugându-ne ca Dumnezeu să ne folosească ca vase curate, cu mare putere. Fiind curat şi în părtăşie permanentă cu Dumnezeu, El va revărsa în Biserică lumină, putere, har şi mare biruinţă. Fiind murdar voi opri binecuvântările, şi voi fi un blestem pentru biserică aşa cum a fost Acan. Din cauza păcatului său, poporul Israel a fost înfrânt de puţini oşteni din cetatea Ai (Iosua 7:4,5). Acest caz aruncă o lumină asupra unităţii Bisericii. Păcatul unuia poate opri înaintarea Evangheliei, şi ne mirăm atunci de ce Biserica stagnează. De pildă, suntem 200 de persoane într-o corabie în largul marii. La un moment dat, observ pe cineva că forează cu un burghiu în podeaua corăbiei. Îl întreb ce face acolo, la care-mi răspunde: " Ce te interesează pe tine, că doar va intra apa în dreptul meu!" Da, mai intai, dar apoi va cuprinde întreaga corabie şi toţi vom muri! Biserica este o unitate spirituală. De aceea păcatul unuia opreşte înaintarea tuturor. Cei care nu cred în puterea Lui Hristos, împiedică lucrarea din Biserică. Privim la fruntaşul sinagogii, Iair, când l-a chemat pe Domnul Isus să-i învieze fica. Domnul a scos afară din casă pe toţi cei ce râdeau, batjocoreau, sau nu credeau în posibilitatea acestei învieri. A rămas în casă doar cu tatăl fetiţei, şi cu ucenicii care credeau că pentru Isus fetiţa e vie, fiindcă Isus e Domn al vieţii. Nu împiedica pe Hristos să facă o lucrare deosebită în Biserică, ci roagă-te pentru potenţialul cei pe care vrea Dumnezeu să-i folosească. Dacă ar veni vizibil în Biserică să scoată afară pe cei necredincioşi,abia atunci s-ar vedea cine ajută, de fapt, pe Isus în lucrare şi cine îl împiedică. Aşadar credinţa noastră Îl pune pe Dumnezeu în situaţia să lucreze cu putere în Biserică. Dar să ne exprimăm această credinţă prin rugăciune

2. Manifestarea rugăciunii, sau raspunsul Lui Dumnezeu

Rugăciunea adevărată se caracterizează prin credinţă, iar credinţa se manifestă prin aşteptare cu răbdare. Cine nu ştie să aştepte cu răbdare răspunsul Lui Dumnezeu la rugăciune, acela nu ştie ce este credinţa. Şi cine nu crede, să nu se aştepte la răspunsul rugăciunii. Plugarul crede că va veni ziua când va recolta. De aceea, lucrează şi aşteaptă (2 Timotei 2:6). Să privim puţin la traversarea Mării Roşii. Strigăte disperate după ajutor, şi totuşi Dumnezeu nu intervine imediat. De ce? Dacă le-ar fi răspuns mai repede decât momentul în care Egiptenii erau în coasta lor, cu siguranţă n-ar fi ales calea cu pereţii de apă, de teamă să nu fie acoperiţi de aceste ape infricoşătoare. Dar ştiindu-se urmăriţi de Egipteni, ei preferă să-şi scape viaţa, şi işi i-au riscul unei asemenea traversări. Uneori întârzierea răspunsului Lui Dumnezeu la rugăciuniile noastre, cauzează planul Lui de mântuire în viaţa celor nemântuiţi. În cazul lui Toma, dacă Isus nu intârzia, ci răspundea cererii lui Toma, de a merge să-l vindece pe Lazăr, ar fi săvârşit o vindecare şi aceasta ar fi trecut neobservată. Prin învierea lui Lazăr, însă, se convertesc mulţi Iudei (Ioan 11:45). Iacov 4:3 spune: "Cereţi şi nu căpătaţi pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre". O rugăciune făcută din inima curată, fără scop personal, ajunge în mod oficial în faţa tronului de slavă al Lui Dumnezeu. În Apocalipsa 5:8 ni se desvăluie începutul efectului rugăciunii. "Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douazeci şi patru de batrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alaută şi potire de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor" în Vechiul Testament tămâia simbolizează rugăciunea (Psalmul 141:2). Altarul tămâierii trebuia să ardă neîncetat (Exod 30:7,8), pentru că apostolul Pavel avea să spună: Rugaţi-vă neîncetat" (1 Tesaloniceni 5:17). Nu spune numai vorbe în rugaciune (Matei 6:7), dar acelea pe care le spui, spune-le cu credinţă şi din toată inima.

3. Importanţa rugăciunii

Cât de importantă este rugăciunea se vede şi din faptul că, deşi rugăciunea este o audienţă la cel mai înalt nivel, la Şeful Universului, totuşi o putem avea nu numai când Dumnezeu o cere, ci şi atunci când noi dorim! Cererile în domeniul material trebuie limitate la strictul necesar existenţei noastre modeste (1 Timotei 6:7-10). Şi pentru că Domnul Isus este modelul nostru în orice privinţă, doresc să-l luăm ca exemplu pentru viaţa noastră de rugăciune. Hristos petrecea zilnic câteva ceasuri în rugăciune. Pentru Hristos, rugăciunea era o muncă a sufletului aşa cum profeţeşte Isaia în capitolul 53:11 " Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora." Domnul Isus se ruga pentru fiecare minune, şi pentru fiecare cuvânt pe care urma să-l rostească. De aceea, nici un cuvânt al Lui nu era lipsit de putere (Luca 1:37). După terminarea predicii de pe munte, "noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi invăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor" (Matei 7:28,29). Tragem concluzia că persoanele pentru care ne rugăm ne caută: să le acordam un ajutor,o mângâiere. Hristos Se ruga cu suflet, cu energie , Se consuma în aşa fel încât ajungea în stări de agonie sufletească, aşa cum s-a întâmplat în grădina Gheţimani, înaintea prinderii Sale (Luca 22:44). Ce departe suntem noi de acea rugăciune! El, care a creat totul prin Cuvântul puterii Lui, foloseşte rugăciunea căci se comporta ca om. Ce minunat că şi noi avem la dispoziţie această colosală forţă despre care apostolul Iacov scrie: "Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit" (Iacov 5:16). Începe ziua cu rugăciuni de slăvire a Lui Dumnezeu şi de mulţumire pentru toate lucrurile (1 Tesaloniceni 5:8). Roagă-te pentru păstor, diaconi, bătrânii bisericii, tineret, bolnavi etc. ca toţi să fie exemple vii. Şi atunci cei din intuneric vor vedea lumina. Să ne rugăm ca biserica să fie compusă din credincioşi stăpâniţi de Duhul slujirii, nu de duhul de a comanda. Biserica condusă de Duhul slujirii poartă chipul şi asemănarea Lui Hristos şi câştigă multe suflete. Dacă simt cu alţii, dacă plâng cu cei ce plâng, voi dovedi că sunt un mădular sănătos în trupul Lui Hristos (Romani 12:15). Dacă nu port sarcinile altora în rugă şi în mod practic (Galateni 6:2), nu sunt un creştin care munceşte spiritual, ci unul de paradă, un creştin firesc care nu numai că nu ajută lucrarea din Biserică, dar chiar o încurcă. Mă rog Domnului pentru orice inimă care doreşte cu adevărat să fie un adevărat lucrător în Biserica Domnului.