Departamente
Anunţuri
Departamentul de Misiune şi Ajutorare
Departamentul de misiune şi ajutorare are scopul de a susţine financiar şi spiritual diferite proiecte sociale, educaţionale si evanghelistice pe plan local şi internaţional.
Biserica Română Penticostală EMANUEL din Sacramento, prin Departamentul de Misiune desfăşoară o activitate misionară în India, unde susţine spiritual şi financiar creştini băştinaşi care cunosc cel mai bine cultura şi limba poporului, pentru a prezenta Evanghelia mântuitoare a Domnului Isus generaţiei tinere în cadrul unor grupe de învăţământ creştin; apoi prin intermediul copiilor atingând familiile lor şi generaţia de mâine.
Dacă doriţi să contribuiţi financiar, implicându-vă în misiunea mondială, puteţi să ne contactaţi sau chiar să faceţi o donaţie on line pe acest site la pagina HOME (Acasă).
Misiunea Bisericii Emanuel, în India se desfăşoară în trei locuri din zona oraşului Patna, Statul Bihar, unde susţinem învăţători băştinaşi, care se ocupă de câteva grupe de copii.
Fiecare clasă durează 2 ore zilnic de luni până vineri, iar printre materiile predate acolo se află şi Cuvântul Domnului care este memorat şi predat sub formă de lecţiuni biblice. Cântările creştine sunt învăţate de copii cu voioşie, alături de rugăciunea către adevăratul Dumnezeu. Pe lângă aceste şcoli încercăm să atingem şi părinţii copiilor prin discuţii pe stradă, vizite şi studiu biblic. Până acum şase persoane şi-au predat viaţa Domnului Isus şi au fost botezate în apă, şi integrate în micile biserici din zonă.
Apelăm la susţinerea în rugăciune a acestei lucrări pentru următoarele cauze:
- familiile musulmane care nu vor să îşi lase copii la aceste clase de învăţământ;
- pentru protecţia misionarilor şi învăţătorilor care vorbesc oamenilor pe stradă în fiecare zi;
- pentru copii care sunt educaţi în spirit creştin să poată avea un impact în societate în anii care vor veni.
Proiecte sponsorizare până acum...
- seminarist, student la ITP Bucureşti,
- 2 învăţători (part time) Veritas College Romania
- misionari în Mersin, Turcia
- misionari în Uskudar, Turcia
- misionari în Diyabakir în sud-estul Kurd al Turciei
- diferite proiecte ale unor biserici din România şi Moldova
- copii de la orfelinat
- Ajutoare săraci / implicare socială (homeless ministry) / bolnavi
